Inspectorii ANAF au trecut prin foc și sabie 114 firme din județul Botoșani. Rezultatul e uluitor

Inspectorii ANAF au trecut prin foc și sabie 114 firme din județul Botoșani. Rezultatul e uluitor

Un control efectuat de inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava, la Botoşani, s-a lăsat cu o amendă usturătoare pentru un agent economic care desfăşoară activitate în domeniul comercializării cărnii și produselor din carne. Acesta a primit o sancţiune contravenţională de 40.000 de lei, fiind cea mai mare amendă aplicată de inspectorii antifraudă la Botoşani.

În perioada ianuarie-iunie 2015, inspectorii antifraudă au „vizitat" 114 firme din județul Botoșani, în vederea verificării modalității de respectare a prevederilor legislației financiar-contabile. Urmare verificărilor realizate, inspectorii au identificat prejudicii cauzate bugetului de stat în cuantum de 6,06 milioane lei, pentru recuperarea cărora au sesizat organele de urmărire penală și au dispus instituirea de măsuri asigurătorii în valoare totală de 12,7 milioane lei.

Pe lângă activitatea de investigare a fraudelor şi destructurare a lanţurilor tranzacţionale constituite pentru prejudicierea bugetului statului, inspectorii antifraudă au constatat contravenții pentru sancționarea cărora au dispus aplicarea a 97 amenzi în cuantum de 263.500 lei și au confiscat sume în valoare totală de 3.679 lei, scrie stiri.botosani.ro.

„Inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activității a cinci puncte de lucru de la 1 martie 2015 până în prezent. Încălcarea obligației de a emite bonuri fiscale, emiterea acestora conținând date eronate, deţinerea la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor a unor sume fără acte justificative și încălcarea prevederilor privind întocmirea şi utilizarea documentelor contabile pentru toate operaţiunile efectuate reprezintă cele mai frecvente încălcări ale prevederilor financiar-contabile constatate de către inspectorii din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Suceava", a mai precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Antifraudă Fiscală.

Stirea anterioara

Ce evenimente culturale vin la Zilele Nordului 2015

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.