Începe BUZZfest: manifestările copiilor care iubesc ziarul BUZZ

Începe BUZZfest: manifestările copiilor care iubesc ziarul BUZZ

Vineri, 2 august, încep manifestările BUZZfest, organizate cu scopul de a aniversa doi ani de existență ai clubului de jurnalism “Micii reporteri”.

Startul activităților propuse pentru cea de-a doua ediție, la care sunt invitați să ia parte toți copiii din Botoșani, dar și părinții și bunicii lor, va fi dat vineri, ora 17.00, în parcul “Mihai Eminescu” (lângă lac), cu o după-amiază de lecturi în aer liber.

La această activitate sunt așteptați copiii îndrăgostiți de carte pe care îi așteptăm, evident, cu cartea preferată, dar și multe provocări.

Sâmbătă, va fi punctul culminant al manifestărilor BUZZfest, pentru că, de la ora 17.00, în Uvertura Mall, va fi dat startul celei de-a doua ediții a concursului MINI MISS&MISTER BUZZ 2013, la care participă copii din Botoșani, cu vârste între 5 și 8 ani. Concursul se va desfășura în cadrul unui spectacol la care vor participa, cu entuziasmul pe care-l cunoașteți deja, copiii din grupul Cheia Sol, trupa What’s up Crew din comunitatea G-power, reporterii Buzz și Steliana Orășanu, care va prezenta și spectacolul. Timp de două ore ne distrăm, ne bucurăm de frumusețe și sărbătorim!

Duminică,  4 august, de la ora 11.00, tot în Uvertura Mall, dar la etajul 3, sărbătorim prin sport, cu Ragazzo de la G-power. Copiii-reporteri și prietenii ziarului Buzz își dau întâlnire la Școala de dans G-power din Uvertura Mall pentru o oră de zumbaBUZZ. Înscrierile pentru ora de dans și aerobic s-au făcut cu mult succes pe pagina de Facebook www.facebook.com/miciireporteri.  Sunt deja peste 20 de copii și tineri care doresc să participe la ZumbaBUZZ!

În după-amiaza zilei de duminică, 4 august, reporterii BUZZ vă dau întâlnire în parc, la spectacolul susținut de grupul Cheia Sol și, de ziua lor, copiii-reporteri vor împărți celor mai mici dintre spectatori baloane și ziarul pe care ei îl fac. Așadar, BUZZfest cu distracție, sărbătoare, muzică și voie bună!

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.