Incendiu puternic în Dorohoi. Un nor gros de fum a acoperit orașul. Pompierii intervin la fața locului - FOTO

Incendiu puternic în Dorohoi. Un nor gros de fum a acoperit orașul. Pompierii intervin la fața locului - FOTO

Pompierii dorohoieni au fost solicitaţi joi, 31 mai 2018, în jurul orei 13:10, pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Liliacului din municipiul Dorohoi.

La locul indicat s-au deplasat trei autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi cu 12 subofițeri și un ofițer. La sosirea gărzii de intervenție, incendiul se manifesta la un depozit în care se aflau mai multe materiale combustibile. Pompierii militari sosiți la locul indicat au localizat incendiul și au intervenit imediat pentru stingerea acestuia. În urma incendiului a fost afectat depozitul de unde a pornit vâlvătaia, peretele unei case aflate în imediata apropiere și parțial un service auto.

La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție, unul de la DelGaz Grid care a deconectat zona de la rețelele de gaz și de energie electrică, un echipaj de Poliție Locală care s-a ocupat de dirijarea traficului și un echipaj din cadrul SVSU Dorohoi. Cauza producerii incendiului este în curs de stabilire.

IFrame

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Trei minori răniţi într-un accident rutier. Erau transportați acasă de diriginta, care se afla la volan

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.