Incendiu produs duminică la un apartament de pe strada Ion Pillat

Incendiu produs duminică la un apartament de pe strada Ion Pillat

Un incendiu produs duminică dimineaţă la un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Ion Pillat din municipiul Botoşani a produs panică în rândul locatarilor. Fumul emanat s-a extins în toată toată scara, astfel încât pompierii şi lucrătorii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au fost nevoiţi să intervină pentru evacuarea şi acordarea de asistenţă medicală pentru mai multe persoane.

Incendiul s-a produs în apartamentul lui Dan Simionovici, fratelui fostului prefect Alexandru Simionovici. Locuinţa a fost închiriată unor tineri de etnie romă, iar duminică dimineaţă aceasta a luat foc. Alertaţi de fum, vecinii au chemat pompierii.

Cauza incdendiului este în curs de cercetare. Există trei posibilităţi: ori o candelă uitată aprinsă, ori fumatul, ori un scurtcircuit la instalaţia electirică. Incendiul se manifesta în dormitor, unde se aflau două saltele. Saltele respective au scos şi foarte mult fum. A fost nesară evacuarea a 12 persoane din bloc”, a afirmat şeful Detaşamantului de pompieri Botoşani, Narcis Jachel.

Două persoane situate la etajul I deasupra apartamentului incendiat au fost evacuate pe balcon, iar o bătrânică care locuieşte tot la etajul I, însă în alt apartament a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Lucrătorii E.On au sistat şi furnizarea gazului în bloc.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.