Incendiu la Șendriceni. Bunurile dintr-o locuință au fost cuprinse de flăcări
Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Șendriceni. Bunurile din locuință au fost cuprinse de flăcări după ce proprietara a lăsat aragazul în funcțiune, nesupravegheat.
Un vecin a observat flăcările și a sunat imediat la 112. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, la nivelul celor două camere de locuit. În interior, pompierii au găsit proprietara, în vârstă de 77 de ani, fără semne vitale. Femeia a fost extrasă din locuință și predată echipajului medical, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvată.
Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și pentru împiedicarea extinderii acestuia la restul casei.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.