Incendiu în parcarea unui service auto din Botoșani

Incendiu în parcarea unui service auto din Botoșani

Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, în parcarea unui service auto din municipiul Botoșani. Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a observat flăcările și a sunat după ajutor la pompieri.  

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.  

Aceștia au constatat faptul că ardeau două autoturisme, cu flacără și dejări mari de fum, dar și o parte din geamurile și ușile service-ului auto. Din cauza căldurii degajare au fost afectate o altă mașină, dar și aproximativ 70 de metri pătrați din acoperișul service-ului auto.

Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga clădire, cu o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați, dar și la alte patru autoturisme din apropiere. 

Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit. 

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
✔ verificaţi instalaţia electrică;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență  https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descprcată gratuit din APP Store și Google Play.

Stirea anterioara

Polițiștii de imigrări continuă acțiunile preventive în județul Botoșani

Stirea Urmatoare

Cardul european de sănătate acoperă urgențele medicale din vacanțele în străinătate. Află cum îl poți obține

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.