În mai puțin de o oră pompierii au intervenit la patru incidente produse de vântul puternic

În mai puțin de o oră pompierii au intervenit la patru incidente produse de vântul puternic

În mai puțin de o oră, pompierii militari au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic în două localități din județul Botoșani, după cum urmează:

- în orașul Săveni, unde un copac rupt de vânt a căzut pe partea carosabilă, blocând circulația pe sensul de mers Săveni – Botoșani;

- în municipiul Botoșani, pe strada Calea Națională, unde mai multe elemente de construcție desprinse din acoperișul unui bloc au căzut peste două autoturisme, pe partea carosabilă și pe trotuare;

- în municipiul Botoșani, pe strada General Gheorghe Avrămescu, unde doi arbori prezentau risc iminent de prăbușire peste mașinile parcate sau peste trecători; 

- în municipiul Botoșani, pe strada Ion Pilat, unde o bucată de tablă a fost desprinsă de pe acoperișul unei clădiri și poate să cadă peste trecători sau autoturisme. 

La intervenții au participat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani și Stației Săveni.
Reamintim că județul Botoșani se află sub incidența unei avertizări meteorologice cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până la ora 18:00. Pompierii sunt pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor.
Pentru prevenirea situațiilor de urgență, recomandăm:
- evitați deplasările în apropierea panourilor publicitare, copacilor sau stâlpilor de electricitate care pot fi doborâți de vânt;
- nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile și nu vă adăpostiți lângă construcții improvizate;
- parcați autoturismele la o distanță sigură față de copaci ori stâlpi;
- nu atingeți firele căzute la pământ.
De asemenea, utilizarea focului deschis în gospodării este strict interzisă în condiții de vânt puternic, deoarece flăcările se pot extinde rapid la locuințe, anexe, păduri sau rețele electrice.
Informații utile despre comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma Fiipregatit.ro sau prin aplicația DSU, disponibilă gratuit în Google Play Store și App Store.

Stirea anterioara

O nouă serie de voluntari ai programului național „Salvator din Pasiune” a început pregătirea la Botoșani

Stirea Urmatoare

Percheziții la Vârfu Câmpului după o postare pe o rețea de socializare. Armă ridicată de polițiști

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.