Focar de COVID-19 la Mavromati: Șapte angajaţi ai laboratorului de analize sunt infectaţi

Focar de COVID-19 la Mavromati: Șapte angajaţi ai laboratorului de analize sunt infectaţi

Șefa DSP Botoșani a făcut un apel în cadrul unei conferințe de presă să se respecte în continuare măsurile de protecție. 

„Avem un focar la laboratorul Spitalului Județean. A fost acea gardă dată jos, adică au stat un pic la cafea, o mică socializare între colegi de câteva minute. Și dintr-o dată am avut șapte cazuri.”, Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.

Laboratorul a fost închis pentru 48 de ore. Iar acum lucrează personalul neinfectat.

„Dacă scoatem masca vom avea contaminare în masă. Masca și dezinfecția și acea distanțare fizică sunt foarte importante”, Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.

Stirea anterioara

Cabină de camion căptușită cu țigări de contrabandă descoperită în Vama Stânca – FOTO

Stirea Urmatoare

Clienţii unei mari bănci din România, vizați de o nouă metodă de fraudă. Mesajul alarmant al băncii: „Nu suntem noi. Nu cerem astfel de informații”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.