Festivitate de închidere a anului şcolar la sediul Penitenciarului Botosani

Festivitate de închidere a anului şcolar la sediul Penitenciarului Botosani

Pe 20 iunie, ora 10.00, la sediul Penitenciarului Botoşani va avea loc festivitatea de închidere a anului şcolar 2011 -2012, activitate la care vor participa un număr de 80 de elevi-persoane private de libertate, învăţători, profesori şi diriginţi care au asigurat predarea la clase, se precizează într-un comunicat al instituţiei.

De asemenea, la eveniment şi-au anunţat prezenţadoamna inspector general Mihaela Huncă şi domnul Aurel Răileanu, director al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Botosani.

Ca şi în anii anteriori, activitatea de predare a fost asigurată de cadre didactice delegate din cadrul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Botoşani şi a vizat, în principal, următoarele materii: matematică, limba şi literatura română, biologie, geografie – istorie, precum şi alte materii corespunzătoare programei şcolare.La începutul anului şcolar au fost înscrise în învăţământului primar şi gimnazial un număr de 88 de persoane custodiate, la sfârşit de an înregistrându-se o promovabilite de peste 90%, după cum urmează: învăţământ primar 37 de elevi, clasa a V-a 12 elevi, clasa a VI-a 12 elevi, clasa a VII-a 12 elevi şi clasa a VIII-a 7 absolvenţi.

Conform L.275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate persoanele private de libertate care promovează un an şcolar beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă.

Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia unităţii penitenciare, prin aceasta asigurându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reintegrare socială.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

I.S.U. Botoșani scoate la concurs patru posturi din sursă externă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.