Femeie din Botoșani implicată într-un accident în Suceava

Femeie din Botoșani implicată într-un accident în Suceava

Accident, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29, în localitatea suceveană Dumbrăveni. Un tânăr de 26 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul, nu a păstrat distanţa regulamentară în mers faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 46 ani, din municipiul Suceava şi a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat în maşina condusă de o femeie de 37 ani, din municipiul Botoşani, care se afla în faţa sa şi era oprit, în aşteptare, deoarece un alt autoturism din coloana de vehicule a semnalizat intenţia de a schimba direcţia de deplasare, potrivit suceavanews.

Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerei în auto condus de bărbatul de 46 de ani, din municipiul Suceava.

Conducătorii autoturismelor implicate în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în toate cazurile. Acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.