Exercițiu la Stadionul Municipal Botoșani - FOTO

Exercițiu la Stadionul Municipal Botoșani - FOTO

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a executat în această dimineață o activitate practică pe Stadionul municipal Botoşani, având ca temă modul de acţiune pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice. La exerciţiu au participat efective ale Poliţiei Locale Botoşani şi ale firmei de securitate care asigură măsuri de ordine în interiorul arenei sportive cu ocazia desfăşurării meciurilor de fotbal ale F.C. Botoşani pe teren propriu, precum și pompieri din cadrul I.J.S.U. Botoșani.

Conform prevederilor Legii nr. 10/2012 care modifică şi completează Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, personalul care execută activităţi de asigurare a ordinii şi siguranţei în incinta arenelor sportive în care se desfăşoară competiţii şi jocuri sportive trebuie să fie instruit corespunzător, în cadrul unităţilor avizate, în condiţiile legii, la începerea sezonului competiţional fotbalistic.

S-a avut în vedere însuşirea procedurilor specifice de acţiune ce vor fi aplicate pe timpul asigurării măsurilor de ordine publică în incinta stadioanelor și în apropierea acestora, pentru prevenirea incidentelor neplăcute ce ar putea să apară şi pentru limitarea efectelor acestora, astfel încât manifestările sportive să se desfăşoare în spiritului fair-play-ului.

Organizatorii competiţiilor şi jocurilor sportive şi forţele de ordine angrenate au obligaţia de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, sportivilor şi oficialilor şi de a lua măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire şi în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul şi după terminarea competiţiei sau a jocului sportiv.  

Menţinerea ordinii publice pe raza administrativ-teritorială a localităţilor urbane şi rurale în care se desfăşoară competiţii şi jocuri sportive se realizează, potrivit competenţelor, de către structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu actele normative interne care le reglementează activitatea.

Asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a bazelor sportive şi a altor locuri destinate desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive cu grad mediu de risc, precum şi a celor cu grad ridicat de risc se realizează în mod nemijlocit de către structurile de jandarmi competente teritorial.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.