Duminică tragică: Doi botoșăneni găsiți morți în propriile case

Duminică tragică: Doi botoșăneni găsiți morți în propriile case

Echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” Botoșani (ISU) și din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) au fost solicitate să intervină, în cursul zilei de 10 aprilie 2016, după ce două persoane au pus în alertă vecinii și familia.

O intervenție a pompierilor a fost pe strada Primăverii, din municipiu, acolo unde o femeie în vârstă de 78 de ani, care locuia la etajul II al unui bloc, nu a mai dat niciun semn de viață de câteva zile.

Fiul acesteia a sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-au deplasat imediat pompierii care au deblocat ușa și au găsit-o pe bătrână decedată. Cea de-a doua intervenție, la scurt timp, a fost pe strada Vârnav la un apartament situat la etajul patru.

Pompierii au pătruns în imobil și au găsit un bărbat în vârstă de 60 de ani, decedat. Trupurile neînsuflețite au fost preluate de echipaje de la Serviciul Județean de Medicină Legală (SJML) și transportate la morgă. SURSA: botosaneanul.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.