Două maşini având acelaşi proprietar, incendiate

Două maşini având acelaşi proprietar, incendiate

Două autoturisme, care aparţin aceluiaşi proprietar, au fost incendiate în această dimineaţă. Cele două maşini (Audi A6 şi Mazda) erau parcate pe strada Tudor Vladimirescu, la cca 50 de metri distanţă una de cealaltă. Pompierii au intervenit prompt şi au reuşit să stingă incendiile înainte ca flăcările să se extindă la autoturismele şi clădirile din apropiere.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat în această dimineaţă, în jurul orei 03.29, că arde un autoturism, marca Audi A6, parcat pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoşani. Spre locul indicat a plecat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. În timp ce echipajul se îndrepta spre locul evenimentului, un alt cetăţean a sesizat faptul că un al doilea autoturism, marca Mazda, parcat pe aceeaşi stradă, arde.

La faţa locului s-a deplasat un alt echipaj de pompieri. La sosire, forţele de intervenţie au constatat că ard două autoturisme, parcate la cca 50 de metri distanţă unul de celălalt. Incendiile au fost stinse în mai puţin de jumătate de oră. Flăcările au distrus partea din faţă a ambelor maşini, valoarea pagubelor înregistrate în urma celor două incendii fiind de  5.000 de lei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că ambele autoturisme, care aparţin aceluiaşi proprietar, au fost incendiate de persoane necunoscute. Cazurile au fost preluate de Poliţie.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.