Două incendii produse în mai puțin de jumătate de oră. O femeie a fost transportată cu elicopterul SMURD la spital

Două incendii produse în mai puțin de jumătate de oră. O femeie a fost transportată cu elicopterul SMURD la spital

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat, în cursul acestei dimineți, să intervină pentru stingerea a două incendii izbucnite într-un interval de jumătate de oră, la două locuințe din Șendriceni și Săveni. Ambele incendii s-au produs din cauza unor sobe cu

defecțiuni și nesupravegheate pe timpul utilizării.

La Șendriceni, un jar căzut din sobă a aprins materialele combustibile dintr-o cameră, inclusiv furtunul unei butelii de aragaz, provocând explozia acesteia. Soția proprietarului, în vârstă de 85 de ani, a fost surprinsă de suflul exploziei, suferind arsuri pe 60% din suprafața corpului. Aceasta a fost

scoasă din încăpere de soț și vecini, înainte de sosirea echipajului de pompieri. Femeia a fost preluată de către un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și transportată la spital. Câteva ore mai târziu, medicii Unității de Primiri Urgență a Spitalului Județean Botoșani au solicitat un elicopter

SMURD pentru transportul acesteia la un spital de specialitate. Pentru înlăturarea efectelor incendiului și exploziei, a intervenit un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, timp de aproape un sfert de oră.

Jumătate de oră mai târziu, pompierii din Săveni au fost anunțați despre faptul că s-a produs un incendiu la o locuință din Săveni. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială cu apă și spumă. La sosirea gărzii de intervenție, ardea lenjeria de pe un pat din dormitorul casei, existând pericolul ca flăcările să se extindă și celelalte bunuri din încăpăre. Incediul a fost stins în mai puțin de zece minute. În urma cercetărilor s-a stabilit că lenjeria s-a aprins de la o sobă supraîncălzită, de care era lipit patul. Au fost salvate bunuri materiale în

valoare de 30.000 lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.