Două incendii de vegetație uscată produse în urma folosirii focului, lăsat nesupravegheat

Două incendii de vegetație uscată produse în urma folosirii focului, lăsat nesupravegheat

Astăzi, în localitatea Stroești din comuna Frumușica, au avut loc două incendii de vegetație uscată, produse în urma folosirii focului deschis în aer liber, lăsat nesupravegheat.

Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au acționat prompt pentru stingerea incendiilor. Intervențiile au fost dificile din cauza suprafeței mari incendiate, dar și a temperaturilor ridicate. Pompierii au reușit să protejeze mai multe gospodării și case. 

În urma evenimentelor au ars aproximativ opt hectare de vegetație uscată.

Reamintim cetățenilor că utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea deșeurilor și a altor materiale combustibile este interzisă și extrem de periculoasă.

Astfel de acțiuni pot conduce la incendii de amploare, punând în pericol bunurile materiale, mediul și chiar viața oamenilor, mai ales în condiții de secetă și vânt.

Solicităm populației să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să nu utilizeze focul deschis în apropierea locuințelor, a depozitelor de furaje sau a rețelelor electrice.

Stirea anterioara

Bărbat reținut de jandarmi după ce dispozitiv electronic de supraveghere a emis un semnal de alertă

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.