Două case, o bucătărie de vară și un depozit de furaje au fost distruse de flăcări la Cândești
Două case, o bucătărie de vară și un depozit de furaje au fost distruse de flăcări la Cândești
Un incendiu de proporții a izbucnit, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Cândești. Două case, o bucătărie de vară și un depozit de furaje au fost distruse de flăcări. Trei porci și peste 20 de păsări au murit. Din fericire, proprietarii, care se aflau în casă în momentul izbucnirii incendiului, au reușit să iasă din interior.
Alarma a fost dată de fiul proprietarilor, care a observat flăcările și a solicitat ajutorul pompierilor.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi și Gărzii de Intervenție Siret, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La intervenție a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cândești.
La sosirea pompierilor, cele două case, bucătăria de vară și depozitul de furaje ardeau în totalitate.
Pompierii au acționat rapid și au reușit să limiteze propagarea flăcărilor către alte două anexe din gospodărie, dar și către locuințele vecinilor.
Totodată, aceștia au eliminat riscul de explozie, după ce au scos din interiorul clădirilor cuprinse de flăcări patru butelii.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a acționat aproape cinci ore.
Intervenția pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile, de vânt, dar și de distanța mică dintre construcții, care a favorizat propagarea rapidă a flăcărilor.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.