Doi tineri reținuți după ce au agresat un bărbat în fața unui local

Doi tineri reținuți după ce au agresat un bărbat în fața unui local

La data de 01 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de 33 și 35 de ani, ambii din localitatea Ungureni, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 28 august 2026, în timp ce se aflau în fața unui local public din localitatea Ungureni, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat fizic un bărbat, de 39 de ani, din aceeași localitate, cauzându-i leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Prin actele comise, ar fi fost tulburată ordinea și liniștea publică.

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Stirea anterioara

Nouă primari își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD, trei sunt membri PNL

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor la Dorohoi pentru prevenirea infracțiunilor stradale

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.