Datini, obiceiuri, muzică bună și foc de artificii la trecerea dintre ani la Pomîrla – VIDEO/FOTO

Datini, obiceiuri, muzică bună și foc de artificii la trecerea dintre ani la Pomîrla – VIDEO/FOTO

În ultima zi din anul 2016, administrația lcală din comuna Pomîrla a pregătit numeroase surprize pentru cetățenii comunei și pentru cei din împrejurimi.

„Este un moment special în viața comunității noastre pe care îl tratăm cu toată considerația. Ne străduim ca în fiecare an să aducem bucurie în sufletele oamenilor, speranță și respect pentru identitatea culturală. Din fericire, suntem o zonă în care se mai păstrează datini și obiceiuri de Anul Nou. Le mai îmbinăm cu modernisme însă preocupările noastre se îndreaptă către acea comoară culturală lăsată de înaintași. Ne gândim foarte serios la câteva proiecte de viitor care să aibă un conținut consistent în ceea ce privește păstrarea datinilor și obiceiurilor locale. Stă în puterea noastră a tuturor, copii, tineri, părinți și bunici să ducem mai departe niște comori preluate de la înaintași.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomîrla.

Primăria Pomîrla a organizat un spectacol la Amfiteatrul „Prof. univ. Gică Grădinariu”, la care au participat peste 1000 de persoane. Evenimentul de datini și obiceiuri încheiat cu recitalul lui Alexandru Brădățan și al trupei Heaven, urmat de un spectaculor foc de artificii, a bucurat inimile celor prezenți în ultima zi din anul 2016.

„Tehnologia modernă permite ca evenimentele organizate de noi să poată fi vizionate oriunde în lume. Aducem astfel puțină bucurie și celor plecați la muncă peste hotare sau celor stabiliți definitiv în alte țări. Primim mesaje emoționante în această perioadă, mesaje în care concetățenii noștri își exprimă trăirile intense. Trebuie să fi fost născut aici pentru a putea înțelege. Este unul din puținele momente când îmi spun că nu avem cum să fim cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană. Dimpotrivă, avem o bogăție spirituală care ne face să fim mândri, o mândrie susținută de aceste datini din străbuni de o frumusețe aparte.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomîrla.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Mai multe de șanse la dispoziție să devii jandarm! Vino în echipa noastră!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.