„Cu viaţa mea apăr viaţa” şi-a desemnat câştigătorii - FOTO

„Cu viaţa mea apăr viaţa” şi-a desemnat câştigătorii - FOTO

Pe stadionul „1 Mai” din municipiul Dorohoi, joi, 19 mai, începând cu ora 09.00, s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.  

Concursul, deschis participării tuturor elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal, cu excepţia elevilor din clasa a XII-a, are ca obiectiv înţelegerea rolului, locului şi atribuţiilor protecţiei civile în România.

În competiţie au intrat 16 echipaje, zece formate din elevi de gimnaziu (Liceul cu Program Sportiv Botoşani, Şcoala Gimnazială „Ion Bojoi” Flămânzi, Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Şcoala Gimnazială nr. 1 Cordăreni, Şcoala Gimnazială Dumeni, Liceul “Anastasie Başotă” Pomârla, Şcoala Gimnazială nr.17 Botoşani, Şcoala Gimnazială Orăşeni Deal, Şcoala Gimnazială „A. I. Cuza” Dorohoi şi Şcoala Gimnazială nr. 7 Botoşani) şi şase echipaje formate din liceeni de la Liceul cu Program Sportiv Botoşani, Liceul „Anastasie Başotă” Pomârla, Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoşani, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani şi Şcoala Profesională de Cooperaţie Botoşani.  

Competiţia a avut trei probe, una teoretică şi două practice.

La proba teoretică elevii au avut de rezolvat un chestionar cu 15 întrebări din domeniul protecţiei civile.

Probele practice au constat în transportarea, contracronometru, a unui accidentat pe targă şi parcurgerea unui traseu cu obstacole, având masca de protecţie contra fumului şi gazelor pe faţă, cu vizorul opturat.

La categoria „gimnaziu”, locul I a fost adjudecat de echipajul Liceului Sportiv Botoşani, iar la categoria „liceu”, primul loc a fost ocupat de echipajul reprezentativ al Liceului „Anastasie Başotă” Pomârla.

Pe a doua treaptă a podiumului au urcat echipajul Şcolii Gimnaziale „Ion Bojoi” Flămânzi, la categoria „gimnazial” şi echipajul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoşani, la categoria „liceu”.

Locul III a fost obţinut de echipajele Şcolii Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi şi Colegiului Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi.

Câştigătorii au fost răsplătiţi pentru eforturile lor cu premii constând în cupe, medalii şi diplome.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.