Conducere nouă la Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani

Conducere nouă la Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani

Botoșani, 01 septembrie 2025 – Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani (FJTB) și-a consolidat echipa de conducere printr-o formulă ce îmbină continuitatea și experiența. Cristina Carciuc rămâne în funcția de președintă, în timp ce pozițiile de vicepreședinte și secretar revin unor persoane cu experiență anterioară în conducerea organizației: Flavius Damean și Emilian-Gheorghe Ivasuc. Cei doi au mai deținut aceste funcții în mandatul 2021–2023 și revin pentru a consolida proiectele organizației.

Misiunea și viziunea FJTB
Înființată în 1990, FJTB este una dintre cele mai active organizații de tineret din regiune, cu misiunea de a sprijini tinerii prin programe educaționale, culturale, sociale și sportive. Viziunea fundației este aceea de a construi un ecosistem de tineret activ, creativ și implicat, pregătit pentru provocările prezentului și viitorului.
Un rol central îl are Centrul de Tineret FJTB, spațiul unde, săptămânal, au loc activități gratuite pentru tinerii botoșăneni: ateliere de dezvoltare personală, cluburi tematice, sesiuni de consiliere, activități culturale și civice. Coordonat direct de echipa FJTB și de voluntari, centrul funcționează ca un hub de idei, învățare și implicare comunitară.

Noul Consiliu de Conducere
Cristina Carciuc – Președintă FJTB
Născută în 2001, Cristina Carciuc s-a impus ca una dintre cele mai vizibile tinere din Botoșani. Licențiată în contabilitate și cu master în management economic și investiții, ea a acumulat o experiență vastă în domeniul voluntariatului și al educației civice. A fost membră și ulterior președintă a Interact Botoșani, s-a implicat în proiectul la nivel european #NextGenerationEU și a coordonat proiecte sociale de amploare, precum „5000 de zâmbete”, prin care sute de voluntari au sprijinit mii de copii aflați în situații vulnerabile. În prezent, conduce FJTB, este vicepreședintă a Consiliului Tineretului din România (CTR) și membră permanentă în Consiliul Național Consultativ pentru Tineret (CNCT) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. 

Flavius Damean – Vicepreședinte FJTB
Licențiat în științe politice și cu master în administrație publică, Flavius Damean este expert cultural și coordonator de programe educaționale și artistice. Director executiv și membru fondator al Societății Culturale „Arlechin”, a organizat peste 1000 de proiecte și evenimente la nivel local, național și internațional. Cu peste trei decenii de experiență în educație non-formală și mentorat, el aduce în FJTB o viziune pragmatică și inovatoare, urmând să coordoneze echipe de experți și să dezvolte noi programe pentru copii și tineri.

Emilian-Gheorghe Ivasuc – Secretar FJTB
Emilian Ivasuc este manager de programe și proiecte de tineret, cu experiență în educație, administrație și coordonarea de proiecte la nivel local și național. Este președinte al Asociației Județene Sportul pentru Toți Botoșani și coordonator în cadrul Federației Române Sportul pentru Toți. A condus peste 50 de proiecte dedicate tinerilor, în domenii precum educație civică, ecologie, sport și voluntariat, cu finanțări prin Erasmus+, Corpul European de Solidaritate și Active Citizens Fund. A participat la schimburi internaționale și programe de formare, fiind recunoscut pentru capacitatea de a transforma ideile în inițiative cu impact real pentru comunitate.

Din Consilul de Conducere mai fac parte Lavric Mădalina și Popovici Cosmin Constantin. Funcțiile de conducere din cadrul Fundației Județene pentru Tineret Botoșani presupun responsabilități legale, administrative și fiscale importante, însă nu sunt remunerate, fiind asumate din spirit de responsabilitate civică și angajament față de tineri.

Noua echipă de conducere a Fundației Județene pentru Tineret Botoșani își propune să continue consolidarea Centrului de Tineret ca spațiu de referință pentru tinerii botoșăneni și să dezvolte noi proiecte la nivel local, național și european. Prin experiența și complementaritatea celor trei lideri, FJTB își reafirmă rolul de catalizator al inițiativelor de tineret și promotor al valorilor democratice și europene.

Pentru a fi la curent cu activitățile și proiectele Fundației Județene pentru Tineret Botoșani, tinerii sunt invitați să urmărească și canalele oficiale de social media ale organizației. 

Pagina de Instagram (https://www.instagram.com/fjt_botosani), contul de Facebook (https://www.facebook.com/share/155T2EQZ5G) și profilul de TikTok (https://www.tiktok.com/@fjtbotosani) sunt actualizate constant cu informații, povești și oportunități de implicare pentru comunitatea de tineret din județ și nu numai.

Stirea anterioara

ANAF investighează din 2024 firme implicate în fraude cu panouri fotovoltaice. Prejudiciul estimat a sărit de 3 milioane lei

Stirea Urmatoare

Doi botoșăneni condamnați la trei ani de închisoare pentru trafic de persoane

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.