Cod portocaliu de vijelii pentru județul Botoșani, până mâine la ora 12:00

Cod portocaliu de vijelii pentru județul Botoșani, până mâine la ora 12:00

De astăzi, de la ora 12.00, până mâine, la ora 12.00, județul Botoșani se află sub avertizare meteorologică tip cod portocaliu de furtună. 

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torențiale, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă prognozate vor fi de 35...40 l/mp și izolat peste 50...80 l/mp. 

Vântul va sufla cu 70 …80 km/h.
Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.

ISU Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale. Totodată, s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Măsuri în cazul producerii unei furtuni
▪întrerupeți orice activități în aer liber
▪dacă vă suprinde furtuna, intrați în casă, într-o construcţie sau într-un autoturism pentru a nu fi loviți de obiecte, pomi/crengi, stâlpi
▪închideți bine ferestrele şi uşile
▪dacă vă aflați într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așezați-vă ghemuit, puneți mâinile pe urechi şi pe cap, iar capul între genunchi
▪evitați obiectele înalte, precum un copac izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau ambarcaţiuni pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete
▪dacă vă aflați în pădure, căutați adăpost într-o zonă în care sunt copaci mai puţin înalţi
▪dacă sunteți într-o zonă deschisă, mergeți spre o zonă joasă, precum o vale
▪dacă vă aflați pe un lac, ajungeți la mal de urgenţă şi adăpostiți-vă!
▪evitați drumurile inundate (mers, șofat)
▪aveți grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), la poduri avariate parțial sau total, la arbori sau clădiri afectate de furtună
▪dacă ați identificat persoane inconștiente, lovite de trăsnet: solicitați imediat ajutor medical la numărul de urgență 112
▪dacă sunteți instruiți, aplicați procedurile de resuscitare carido-respiratorie (compresiuni toracice externe și ventilația artificială).  

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/.

Stirea anterioara

Noul Cod Fiscal: Guvernul scumpește țigările, alcoolul, sucurile, casele și mâncarea

Stirea Urmatoare

Cinci ani de parteneriat în sprijinul comunităților locale din Botoșani și Olt

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.