Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol pentru județul Botoșani

Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol pentru județul Botoșani

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică tip Cod Portocaliu, valabilă pânâ mâine, la ora 14:00. 

Conform meteorologilor, în județul Botoșani, în următoarele ore va ninge abundent și se va depune un strat consistent de zăpadă. Vântul va sufla, la rafală, cu 55 – 65 km/h și va viscoli zăpada.

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.

În acest sens, a fost dispusă măsura instituirii serviciului de permanenţă la sediile primăriilor, iar la nivelul ISU a fost activată grupa operativă și s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
- evitați deplasările pe timp de viscol şi ninsoare puternică, însă dacă acest lucru nu este posibil, informați-vă, în prealabil, asupra condițiilor de drum;
- înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcţionează, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.);
- urmăriți la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor. 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Stirea anterioara

Programul „Povestiri din copilărie” s-a încheiat!

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.