Centrul de zi pentru copiii din Dumbrăvița și-a deschis porțile – Educația, mereu o prioritate!

Centrul de zi pentru copiii din Dumbrăvița și-a deschis porțile – Educația, mereu o prioritate!

Un nou început de săptămână, un nou obiectiv de investiții inaugurat în comuna Ibănești. Luni, 3 noiembrie 2014 a avut loc deschiderea oficială a Centrului de zi pentru copii din satul Dumbrăvița, comuna Ibănești.

În prezența părinților, elevilor, cadrelor didactice și reprezentanților administrației locale, dl. Primar ing. Romică Magopeț a deschis oficial porțile centrului socio-educativ care va veni în sprijinul elevilor Școlii „Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița. Evenimentul a debutat cu alocuțiunea susținută de inițiatorul acestui proiect, respectiv primarul comunei Ibănești, dl. ing. Romică Magopeț care a nuanțat următoarele aspecte: „Astăzi este o zi foarte importantă pentru administrația ibăneșteană pentru că are loc deschiderea unui obiectiv de investiții prioritar și primordial pentru educația copiilor noștri. Este vorba despre un serviciu educațional al cărui obiectiv principal îl constituie sprijinirea copiilor în vederea consolidării și aprofundării cunoștințelor dobândite în școală. În cadrul Centrului de zi vor fi oferite servicii de asistență și protecție socială, asistență psihologică, consiliere familială, educație preșcolară și școlară. Activitățile desfășurate aici urmăresc formarea abilităților de lucru în echipă, adaptarea la viața de grup, crearea unor relații de colaborare și de respect față de ceilalți care vor permite adaptarea, socializarea și integrarea firească a copilului în colectivitate și în societate. Foarte important de știut este faptul că acest centru se adresează tuturor categoriilor de copii, atât celor cu dificultăți de aprofundare a cunoștințelor, cât și a celor cu o situație școlară foarte bună, care doresc să se perfecționeze. Experiența reușită a Centrului de zi pentru copii de la Ibănești, care funcționează de 4 ani a reprezentat un punct de reper pentru implementarea unui astfel de proiect și în localitatea Dumbrăvița, pentru a veni în sprijinul formării și dezvoltării intelectuale a copiilor de aici. Este un mediu sigur, atractiv unde cei mici pot pune întrebări, pot primi răspunsuri și pot desfășura activități diverse, în funcție de preferințele și particularitățile fiecărui copil. Educația a fost și va râmâne mereu o prioritate pentru administrația ibăneșteană. Vă doresc mult success tuturor!”

În continuare doamna Director prof. Mariana Magopeț a precizat că „Acest Centru de zi este un mare câștig pentru cei mici deoarece acesta oferă numeroase situații de învățare, inclusiv de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, care sunt planificate de personalul de specialitate și se desfășoară în conformitate cu programa școlară. Este un mediu de securitate educativ și extrem de eficient din care copilul nostru are numai de câștigat. Aici va progresa și se va dezvolta la standarde europene. În continuare, dumneavostră, părinții veți avea avea un rol deosebit de important în viața copilului, de aceea sperăm să existe o colaborare permanentă cu noi, cadrele didactice, astfel încât copilul să fie pregătit pentru societate.”

Acest serviciu se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, în vederea realizării unei intervenții timpurii pentru copiii proveniți din familii dezavantajate și vulnerabile social, știute fiind efectele acesteia pe termen lung asupra progresului copiilor. În cadrul activităților desfășurate aici, copilul devine actorul propriei sale schimbări, implicându-se activ în procesul de proiectare, realizare și evaluare a activității.

Personalul Centrului de zi pentru copii formează o echipă multidisciplinară, formată din psiholog, asistent social și educator, ce manifestă atenție deosebită față de îngrijirea și educarea acestor copii și sprijin față de părinții lor.

D-na Doroftea Valentina, în calitate de educator va oferi asistență de specialitate în vederea aprofundării cunoștințelor dobândite în cadrul orelor de curs și suport pentru orientarea școlară. Prima grupă de copii beneficiari este formată din următorii elevi: Acrudoaie Cosmina Iemima, Atomei Emanuel, Atomei Ionuț-Marian, Bejinariu Andrei-Cristian, Burlacu Andreea, Cobilici Marian, Condrea Iustin-Laurentiu, Creangă Alxandru, Dediu Iosif-Elisei, Enochi Elisa, Filip Paula, Mălășincu Remus, Olănescu Lavinia-Alexandra, Onufrei Gabriel, Sandu Rebeca-Elena, Siminiuc Ana-maria, Subotnicu Georgiana-Bianca, Șerbuleț Claudia, Șoptică Dragoș-Ionuț, Țârliman Denis-Andrei.

Centrul de zi pentru copii din Dumbrăvița a fost realizat în cadrul Proiectului „Servicici comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa și instruirea personalului aferent”, finantat conform prevederilor Acordului-cadru de imprumut F/P 1566/2006 dintre Romania si banca de Dezvoltare a Consiliului Europei aprobat prin HGR nr. 928/2007.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.