Campanie de prevenire a violenței în familie în oraşul Flămânzi

Campanie de prevenire a violenței în familie în oraşul Flămânzi

Poliţiştii botoşăneni s-au aflat în mijlocul cetăţenilor din oraşul Flămânzi, desfăşurând activităţi preventive în cadrul Campaniei de prevenire a violenței în familie.

La data de 11 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul Poliției orașului Flamânzi au desfăşurat activităţi preventive pe raza orașului Flamânzi, accentul punându-se în special pe promovarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Poliţiştii au avut întâlniri cu elevii Liceului Tehnologic „N. Bălcescu” Flamânzi, fiind prezenţi şi în zona centrală a orașului.

Întâlnirile cu elevii s-au desfăşurat sub forma unor activităţi cu caracter interactiv, în cadrul cărora tinerii au primit sfaturi cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.

Elevii claselor a-XI-a și a –XII-a au primit materiale informative care precizează condiţiile în care se poate solicita un ordin de protecţie, serviciile de care poate beneficia o victimă şi o serie de recomandări pentru persoanele care sunt supuse abuzurilor intrafamiliale.

Totodată, s-a discutat despre riscul consumului de alcool si etnobotanice, despre relația de cauzalitate dintre acestea și comportamentul violent în familie.

Activitatea a fost derulată în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani.

De asemenea, poliţiştii au fost prezenţi în mijlocul comunităţii, în zona centrală a orașului Flamânzi, unde au desfăşurat o activitate de informare a populaţiei.

Discuţiile poliţiştilor cu cetăţenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile în situaţia în care aceştia din urmă sunt implicaţi în situaţii conflictuale, dar şi informații referitoare la modificările legislative apărute în ceea ce priveşte cazurile de violență în familie.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.