Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de la jarul căzut din sobă

Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de la jarul căzut din sobă

Un incendiu s-a produs, miercuri, 27 noiembrie 2024, într-o casă din localitatea Draxini. Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile. Proprietarul, în vârstă de 62 de ani, a suferit arsuri minore la nivelul feței, în timp ce a încercat să-și salveze o parte din bunuri.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SAJ. Bărbatul fost găsit în afara clădirii, fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au constatat faptul că ardeau bunurile din interiorul unei camere și au acționat rapid pentru ca flăcările să nu se extindă la întregul imobil.

Stirea anterioara

Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani

Stirea Urmatoare

Noapte cu ghinion pentru o mamă și fiica ei din Săveni. Acoperișul unei anexe, lipită de casă, a luat foc

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.