„Alege un viitor sigur în echipa noastră!”, activitate desfășurată de jandarmi la Botoșani
Bărbat angajat la S.C. ARTA STICLEI din Dorohoi a decedat prin electrocutare
În ziua de miercuri, 31 iulie 2013 în jurul orei 9:45 salariatul CHIRIANU FLORIN VIOREL, muncitor necalificat la S.C. ARTA STICLEI S.R.L. Şendriceni, a decedat prin electrocutare în timp ce pregătea aparatul de sudură pentru montajul unor porţi metalice în loc. Başeu, com. Hudeşti la un beneficiar persoană fizică. Din primele verificări la faţa locului se presupune că aparatul de sudură era defect.
În momentul în care a încercat să mute aparatul de sudură aflat sub tensiune, Chirianu Florin Viorel a fost electrocutat. Acesta nu era calificat în meseria de sudor şi nu purta echipament individual de protecţie.
Salariatul Chirianu Florin Viorel, în vârstă de 45 ani, era căsătorit şi tată a doi copii minori, având şi o vechime la locul de muncă de 3 ani.
Comunicarea evenimentului a fost efectuată de către angajator. Cercetarea evenimentului va fi efectuată de către inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.