Atenție! Jandarmii botoșăneni fac controale privind purtarea măștii în jurul unităților de învățământ

Atenție! Jandarmii botoșăneni fac controale privind purtarea măștii în jurul unităților de învățământ

În acest week-end, pe lângă executarea misiunilor specifice în vederea combaterii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV-2, precum și pentru depistarea faptelor de încălcare a legislației piscicole.

Dacă în ceea ce privește respectarea de către cetățeni a prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale însumând 10000 de lei, în urma unei acțiuni în cooperare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani au fost aplicate 9 sancțiuni în valoare totală de 900 de lei pentru fapte precum pescuitul cu un număr mai mare de unelte de pescuit decât cel permis de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura sau reținerea peștilor sub dimensiunile legale prevăzute de legislația în vigoare în acest domeniu.

Începând de mâine dimineață, jandarmii vor avea în vedere și respectarea obligativității purtării măștii de protecție pe o rază de 100 de metri în jurul unităților de învățământ aflate în zona de competență a inspectoratului, conform hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani din data de 05.10.2010.

Stirea anterioara

De Ziua Internațională a Educației, ROTARY CLUB BOTOȘANI lansează cea de șasea ediție a programului bursier, suplimentând numărul de burse

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.