Atenţie botoşăneni! Refuzaţi să deveniţi victimele înşelăciunilor prin telefon!

Atenţie botoşăneni! Refuzaţi să deveniţi victimele înşelăciunilor prin telefon!

În ultima perioadă de timp, autorii infracţiunilor de înşelăciune şi-au intensificat tentativele de inducere în eroare a unor persoane cu privire la situaţia unor rude sau cunoştinţe.

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi să nu daţi curs solicitării de a trimite bani.

Suspecţii utilizează calităţi false (avocat, procuror, poliţist sau medic) şi solicită telefonic diferite sume de bani diverselor persoane.

Banii sunt ceruţi sub pretextul că rude apropiate (fiu, fiică, ginere) au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie de bani pentru intervenţii urgente medicale sau au fost reţinute de organele de poliţie pentru săvârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime decedate), iar sumele de bani reprezintă onorariul acestora ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulaţie.

Victimele sunt în general alese din rândul persoanelor vârstnice, vulnerabile, care, în prima fază, sunt contactate pe telefoanele fixe, fără afişaj electronic automat al numărului apelant, aceasta fiind o măsură de precauţie a suspecţilor.

Sub imperiul emoţiilor cauzate de cele aflate, de cele mai multe ori, victimele nu mai reţin detaliile discuţiilor şi sunt uşor influenţabile, astfel încât, cu foarte mare uşurinţă, acceptă să transfere sume importante de bani pe numele unor persoane comunicate de suspecţi.

Din cazuistica intrumentată până în prezent a reieşit faptul că majoritatea suspecţilor de înşelăciuni sunt deţinuţi în diverse penitenciare, iar transferurile bancare sunt solicitate a fi făcute în conturile unor complici care se află în libertate.

De asemenea, escrocii apelează la firme de TAXI, solicitând comenzi la adresele persoanelor induse în eroare şi, după obţinerea numerelor de telefon ale şoferilor, îi contactează pe aceştia, iar sub pretextul că au de primit bani de la membri de familie sau prieteni, le indică să se prezinte la adresa comunicată în comandă pentru a ridica sumele respective.

După ce şoferul de TAXI intră în posesia sumelor respective, i se solicită să se deplaseseze la alte adrese, de obicei din alte judeţe, precizându-i-se că i se va plăti contravaloarea deplasării şi un bonus sau i se solicită transmiterea, prin serviciile de transfer monetar, a sumelor de bani.

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a demarat o campanie de informare a cetăţenilor şi de prevenire a infracţiunilor cu acest mod de operare.
În cadrul campaniei, vor fi organizate întâlniri cu şoferii de taxi care îşi desfăşoară activitatea în mediul urban, dar şi cu persoanele vârstnice, îndeosebi cele din mediul rural, care reprezintă o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni.

De asemenea, pentru promovarea mesajelor campaniei, în judeţ vor fi distribuite flyere cu recomandări preventive şi afişe care vor fi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale, în mijloace de transport în comun şi în alte locuri publice.

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ:

verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare). În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile;

dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin;

fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;

nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni. Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!

Stirea anterioara

O manevră greșită i-a trimis pe patul de spital

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.