Antenă instabilă aflată pe o clădire din Dorohoi, înlăturată de pompieri

Antenă instabilă aflată pe o clădire din Dorohoi, înlăturată de pompieri

Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, luni, 24 martie 2014, să intervină în 18 situaţii de urgenţă. Este vorba de trei incendii, două misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD, o intervenţie pentru înlăturarea unei antene de pe o clădire din municipiul Dorohoi care putea să cadă oricând şi să rănească trecătorii, o intervenţie pentru asanarea unei fântâni şi 9 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.

Alte două incendii, unul de vegetaţie uscată, celălalt produs la un depozit de furaje, au fost stinse de către membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din Vlăsineşti şi Drăguşeni. La Vlăsineşti a fost distrusă vegetaţia uscată de pe cca. 15 hectare, iar la Drăguşeni au ars aproximativ 3,5 tone de furaje. Cele două incendii au fost stinse de 28 de voluntari. Ambele evenimente s-au produs pe fondul nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul arderii resturilor de vegetaţie uscată.

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 9 persoane. Totodată, au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 500.000 lei.

În urma incendiilor produse în municipiul Botoşani, Sârbi (comuna Vlăsineşti), Drăguşeni, Victoria (Hlipiceni) şi Mihălăşeni s-au înregistrat pagube materiale în valoare de  peste 3.000 lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.