Anchetă la AJOFM Botoşani : Acte de muncă în alb furate şi vândute pe bani grei

Anchetă la AJOFM Botoşani : Acte de muncă în alb furate şi vândute pe bani grei

Registre de evidenţă, 100 de diplome, şi cataloage nu mai sunt de găsit în arhiva Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, iar Parchetul a deschis o anchetă. Anchetatorii bănuiesc că documentele cu regim special au fost vândute cu cel puţin 1.000 de euro bucata unor persoane care aveau nevoie de calificare pentru a se angaja în ţară sau în străinătate.

Procurorii au deschis o anchetă penală pentru a stabili cum a fost posibil să dispară fără urmă peste 100 de certificate de calificare din arhiva Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani, scrie adevarul.ro.

Angajaţii, primii suspecţi

Deocamdată nicio persoană n-a fost pusă sub învinuire pentru că cercetările sunt abia la început. Procurorii au încadrat dosarul la furt cu autori necunoscuţi, iar cercetările sunt efectuate de către Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani. Poliţiştii vor trebui să stabilească care dintre funcţionarii agenţiei au avut acces direct la arhiva instituţiei. „Este greu să identificăm persoanele vinovate, pentru că în ultimii ani a fost o fluctuaţie mare de personal care a a avut acces la aceste acte“, a spus Dragoş Bujoreanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Pe piaţa neagră un astfel de document costă cel puţin 1.000 de euro.

1.000 de euro certificatul

Abia în urmă cu o lună a fost finalizată inventarierea documentelor şi a reieşit că lipsesc 103 certificate de calificare cu tot cu cotor, un catalog, un registru de evidenţă şi programare de formare profesională şi registrul de evidenţă şi eliberare a diplomelor de calificare. Practic, pe lângă certificatele de calificare au dispărut fără urmă şi actele care trebuiau să ateste cine sunt absolvenţii acestor cursurilor.

De aceea, anchetatorii bănuiesc că diplomele au fost furate în alb pentru a fi vândute pe bani grei unor persoane care aveau nevoie să dovedească calificarea în diferite meserii pentru a putea fi angajate. Surse din cadrul Poliţiei susţin că, pe piaţa neagră, un astfel de certificat se vinde cu cel puţin 1.000 de euro. „Am redeschis urmărirea penală şi se fac cercetări în acest dosar pentru furt, pentru că sunt indicii că au fost sustrase. Actele dispărute trebuiau păstrate ca înscrisuri cu regim special. Ele pot fi folosite la angajare de persoane care n-au calificarea pe care o pretind. Cel mai probabil au fost folosite de cetăţeni care s-au angajat în străinătate. Nu excludem să fie şi în ţară angajaţi pe baza acestor atestate. Dacă vor fi prinşi, cei care le folosesc riscă să fie cercetaţi penal pentru fals şi uz de fals“, a precizat procurorul Dragoş Bujoreanu. În funcţie de rezultatul anchetei, procurorii spun că este posibil ca anumiţi funcţionari de la AJOFM să fie puşi sub învinurire pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.