Amenzi de peste 6 mii lei aplicate de jandarmi în nouă localități din județ

Amenzi de peste 6 mii lei aplicate de jandarmi în nouă localități din județ

6800 de lei este valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate de jandarmii botoșăneni în ultimele cinci zile, în urma misiunilor specifice de menținere a ordinii și liniștii publice, executate în sistem integrat, împreună cu polițiști sau prin patrule de jandarmi, în mediul urban și rural.

Acțiunile în mediul rural au avut loc pe raza localităților Ungureni, Dângeni, Manoleasa, Dresca, Vârfu Câmpului, Bucecea, Zahoreni, Havârna și Darabani, fiind urmărite respectarea regulilor de conviețuire socială și prevenirea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională. Un factor favorizant al săvârșirii faptelor de natură contravențională îl reprezintă consumul de băuturi alcoolice, și aici menționăm provocarea de scandal, adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență.

Consumul de băuturi alcoolice în locuri publice sau satisfacerea nevoilor personale în văzul altor persoane, precum și tulburarea liniștii publice prin strigăte și țipete în locuri publice sau ascultarea muzicii la volum mare în locuințele personale sunt alte încălcări ale legii destul de des întâlnite de lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în executarea atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, provocarea de scandal în familie, tot pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, a necesitat intervenția jandarmilor, la solicitarea membrilor familiei.

În cazul producerii unor fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, Jandarmeria Botoșani recomandă cetățenilor să solicite intervenţia forțelor de ordine prin apel la numărul unic de urgență 112, să nu răspundă provocărilor și să nu încerce să-și facă dreptate pe cont propriu, deoarece ar putea conduce la amplificarea conflictului.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.