Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în majoritatea zonelor din Moldova afectate de condiţiile meteo ieri

Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în majoritatea zonelor din Moldova afectate de condiţiile meteo ieri

Furtunile de ieri, însoţite de descărcări electrice şi ploi puternice au produs numeroase avarii în reţelele de distribuţie;

În pofida condiţiilor meteo dificile, echipele Delgaz Grid au acţionat în permanenţă pentru restabilirea alimentării;

Furtunile de ieri, însoţite de descărcări electrice şi ploi puternice au produs numeroase avarii în sistemul de distribuţie, fiind afectate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi elemente de suport şi susţinere ale acestora, cel mai frecvent în urma căderii de vegetaţie peste reţelele electrice.

Echipele Delgaz Grid au acţionat în permanenţă pentru restabilirea alimentării, până acum fiind reluată alimentarea la circa 90 % dintre consumatorii afectaţi.

La acest moment mai sunt nealimentate 30 localităţi din judeţele Botoşani (8), Iaşi (6), Neamţ (9) şi Suceava (7).

Echipelecompanieinoastreşialecontractorilorlucreazăîn continuare pentruremediereaavariilordinsistemul de distribuţie, precumşi a deranjamentelor individuale şicolective.

Întrucât unele conductoare sunt rupte şi există riscul să ajungă pe suprafaţa solului, DelgazGrid atrage atenţia asupra pericolului de electrocutare şi arsuri pe care le reprezintă conductoarele pentru persoanele aflate în vecinătatea acestora.

Stirea anterioara

Muzeul Judeţean Botoşani sărbătorește 560 de ani de la înscăunarea domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.