Activități preventiv-informative organizate de polițiștii botoșăneni în cadrul programului „Bibliovacanța”

Activități preventiv-informative organizate de polițiștii botoșăneni în cadrul programului „Bibliovacanța”

În perioada 07 - 22 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară s-au alăturat activităților organizate de către Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani în cadrul programului „Bibliovacanța”. 

Polițiștii au urmărit informarea participanților cu privire la riscurile consumului de substanțe interzise. Prevenirea și combaterea consumului de droguri reprezintă una dintre preocupările permanente ale Poliției Române. Principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri o constituie, fără îndoială, tinerii. Aceștia sunt mult mai deschiși la nou, la risc, mai dispuși să încerce noi experiențe.

Continuând acțiunile dedicate siguranței acestora, înperioada 07 - 22 iulie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu cei ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșanis-au alăturat activităților organizate de către Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani, fiind organizate întâlniri cu participanții, în scopul informării acestora cu privire la pericolele ce stau în spatele consumului de droguri și substanțe interzise.

Celor prezenți le-au fost oferite informații și exemple concrete ale modului în care consumul de droguri și alte substanțe interzise afectează persoanele consumatoare, urmările pe termen scurt și lung ale consumului de droguri, astfel încât să înțeleagă pe de o parte riscurile la care se expun consumând aceste substanțe, iar pe de altă parte modificările produse în comportamentul persoanelor dependente. Persoanele participante au experimentat starea pe care o simt cei care sunt sub influența consumului de droguri sau chiar alcool, prin utilizarea ochelarilor care simulează consumul acestor substanțe.

Au fost de asemenea purtate discuţii despre consecințele legale asumate de către persoanele implicate în traficul de droguri.

Polițiștii vor continua în perioada următoare activitățile circumscrise prevenirii și combaterii consumului de substanțe interzise.

Stirea anterioara

Zilele Culturii Tradiționale - Zilele Chișinăului la Botoșani

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.