S-a schimbat legea pentru PFA în România. Au dreptul la schimbare de statut după un an
Activități informativ-preventive desfășurate de jandarmi la mai multe unități școlare
În această săptămână, jandarmii au desfășurat activități informativ-preventive la mai multe unități școlare, respectiv la Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Liceul Tehnologic „Elie Radu” Botoșani, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani și Școala Gimnazială nr.2 Botoșani.
În discuțiile cu elevii, jandarmii au subliniat necesitatea adoptării unui comportament civic bazat pe respect reciproc, evitarea violenței fizice și verbale, dar au pus accent şi pe aspecte legate de regimul răspunderii juridice a minorilor.
De asemenea, elevilor le-au fost prezentate principalele fapte cu caracter antisocial ce pot fi comise în incinta și în zona adiacentă unităților școlare, dar și urmările legale ale săvârșirii unor astfel de fapte.
Nu în ultimul rând, elevilor de liceu li s-au prezentat oportunitățile unei cariere militare în Jandarmeria Română, precum și condițiile care trebuie îndeplinite de candidații la instituțiile militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile Jandarmeriei Române - Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București și Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Drăgășani.
Scopul acestor activități este acela de a preveni comportamentele de risc la vârsta adolescenței, prin oferirea de informații care să permită creșterea nivelului de educare și conștientizare a tinerilor în vederea evitării consumului de droguri, precum şi a adoptării unui comportament civilizat.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.