Acţiunile pompierilor botoșăneni, de salvare a unor persoane înzăpezite la Vlădeni

Acţiunile pompierilor botoșăneni, de salvare a unor persoane înzăpezite la Vlădeni

Pompierii botoşăneni au desfăşurat o nouă misiune de salvare a unor persoane rămase înzăpezite pe drumul care leagă Botoşaniul de Suceava. Astăzi, puţin după ora 09.00, mai mulţi conducători auto au solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani pentru că nu-şi mai puteau continua drumul, după ce un autocar nu a reuşit să urce o pantă de pe raza localităţii Vlădeni. Blocajul, în care au fost implicate două autocare cu călători care veneau din străinătate, mai multe maşini de transport marfă şi două tiruri, majoritatea neechipate cu lanţuri, s-a produs în jurul orei 4.00, în această dimineaţă.

Pompierii s-au deplasat la locul indicat cu o autospecială FRAP pentru a tracta autoturismele şi cu un microbuz pentru transportul persoanelor în municipiul Botoşani. Nouă persoane, dintre care şi un copil, care se aflau într-unul dintre autocare au fost preluate de pompieri şi transportate în municipiul Botoşani. O oră mai târziu, ceilalţi călători şi-au reluat drumul spre casă şi asta după ce autocarele în care erau au fost ajutate de către drumari şi militari să se pună în mişcare. Echipajele I.S.U. Botoşani şi de la Ministerul Apărării Naţionale vor acţiona în zonă până când circulaţia se va debloca.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.