Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea absenteismului școlar

Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea absenteismului școlar

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat luni 6 martie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, acționând în zona unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 31 de persoane și au fost verificate 6 unități de învățământ, fiind identificați 9 elevi care absentau de la cursuri.

Urmează a fi informate instituțiile de învățământ din care fac parte elevii, precum și  Inspectoratul Școlar Județean Botoșani în vederea dispunerii de măsuri pentru a preîntâmpina apariția unor situații similare de absenteism școlar.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru a preveni absenteismul școlar, acționând în zona unităților de învățământ din localitățile Trușești, Albești și Todireni.

În cadrul activităților desfășurate au fost depistați 10 elevi care absentau de la cursuri, urmând a fi transmise informări către unitățile de învâțământ și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în vederea luării măsurilor necesare pentru a preveni astfel de situații.

Stirea anterioara

Senatul a decis: Producătorii locali, favorizați la achiziționarea produselor agroalimentare de către instituțiile publice

Stirea Urmatoare

S-a schimbat legea pentru PFA în România. Au dreptul la schimbare de statut după un an

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.