Acțiune a polițiștilor rutieri pentru combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei

Acțiune a polițiștilor rutieri pentru combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei

În săptămâna 07-14 aprilie a.c., 1.130 de conducători auto au fost depistaţi conducând cu viteze peste limitele legale. Polițiștii au reținut 5 permise de conducere, pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h.

În primele 3 luni ale anului 2013, o persoană a decedat, iar alte 14 au fost grav rănite ca urmare a 17 accidente de circulaţie, produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum.

Cele 17 evenimente reprezintă o treime din totalul accidentelor rutiere produse în perioada menţionată, viteza rămânând astfel principala cauză generatoare de accidente soldate cu victime omeneşti.

În acest context, coroborat şi cu desfăşurarea, în luna aprilie a.c., a campaniei preventive „Speed”,organizată la nivel european de T.I.S.P.O.L., poliţiştii rutieri au acţionat în perioada 07-14.04.2013, pe drumurile publice din judeţ pe care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

Astfel, 1.130 de conducători auto au fost depistaţi circulând cu viteze de deplasare peste limitele admise de lege, în cazul a 5 dintre aceştia fiind luată şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile. Valoarea totală a celor 1.130 de sancţiuni contravenţionale aplicate depăşeşte 160.000 lei.

În scopul reducerii numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, precum şi pentru conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere produse pe acest fond, poliţiştii vor continua să acţioneze şi în perioada imediat următoare, folosind toate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospecialele din dotarea structurilor de poliţie rutieră şi ordine publică.

Poliţiştii rutieri vă urează DRUM BUN şi vă reamintesc:

Viața are prioritate!

Viteza ucide!

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.