ACCIDENT ÎNGROZITOR! Mașina transformată într-un morman de fiare, pe o șosea din Botoșani - FOTO

ACCIDENT ÎNGROZITOR! Mașina transformată într-un morman de fiare, pe o șosea din Botoșani - FOTO

Un autoturism s-a transformat într-un morman de fiare și un tânăr a fost rănit după ce s-a răsturnat în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Vorona.

Șoferul, în vârstă de 19 ani, se îndrepta la volanul unui Audi A3 dinspre Botoșani. Mergea în vizită la o cunoștință dar la intrare în localitatea Vorona, după cum povestește conducătorul auto, s-ar fi ferit de un câine, a tras stânga de volan, dar a pierdut controlul asupra direcției, iar autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului, pe o parte, lângă gardul unei case.

Mai mulți localni care au auzit zgomotul puternic au ieșit din curți și au sărit în ajutorul tânărului, sunând și la 112. La fața locului s-au deplasat pompieri, inclusiv echipajul de descarcerare, ambulanța și poliția.

La sosirea echipajelor șoferul era scos din mașină, fiind preluat de cadrele medicale. Se pare că acesta nu a suferit traumatisme foarte grave, primind îngrijiri la fața locului, scrie stiri.botosani.ro.

Polițiștii au făcut măsurători la fața locului și au deschis un dosar penal, continuând cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Stirea anterioara

GRAV! Bărbat de 66 de ani sfârtecat de flexul cu care lucra

Stirea Urmatoare

Razie de amploare în municipiul Botoșani. Au fost aplicate 31 de sancțiuni în valoare de 14.600 de lei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.