Accident în lanț în care a fost implicat un autocar cu turişti care se întorceau din Turcia acasă, la Botoșani

Accident în lanț în care a fost implicat un autocar cu turişti care se întorceau din Turcia acasă, la Botoșani

Trei persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Județean Buzău, în urma unui accident în lanț produs, duminică, pe DN 2 (E 85), la intrarea în municipiul Buzău.

În accident au fost implicate două autoturisme şi un autocar, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit primelor informații furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, comisar-șef Florina Crucianu, un autocar condus de un bărbat de 65 de ani din Turcia ar fi lovit un autoturism aflat în faţa sa şi condus de un băcăuan de 25 de ani. Ulterior, autoturismul s-a ciocnit cu o altă maşină care circula în același sens de mers şi la volanul căreia se afla o tânără de 22 de ani din Bacău.

În urma accidentului, trei persoane - şoferii celor două autoturisme şi o pasageră din maşina condusă de tânărul de 25 de ani - au suferit leziuni grave și au fost transportate la Spitalul Județean Buzău.

Conform sursei citate, niciun turist din autocar nu a fost rănit. În autocar se aflau 25 de turiști care se întorceau din Turcia acasă, la Botoșani.

În urma accidentului, autocarul a fost avariat, administratorul firmei de transport urmând să trimită de la București o altă mașină care să îi ducă pe oameni la destinație. Până la sosirea autocarului, oamenii s-au adăpostit în localitatea Spătaru. Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.