Accident grav pe DN 29A Dorohoi-Suceava: Un mort şi trei răniţi după ce un autoturism a intrat în remorca unui tractor

Accident grav pe DN 29A Dorohoi-Suceava: Un mort şi trei răniţi după ce un autoturism a intrat în remorca unui tractor

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, vineri searã, în urma unui accident produs pe DN 29 A Dorohoi-Suceava, la intrarea în comuna suceveană Zvoriştea, după ce un autoturism a intrat într-un tractor care mergea în acelaşi sens.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Suceava, Ionuţ Epureanu, un tractor cu remorcă ce era condus de un bărbat în vârstă de 70 de ani se deplasa, vineri searã, pe DN 29 A Dorohoi-Suceava, dinspre Adâncata spre Zvoriştea, iar un autoturism care circula din acelaşi sens şi venea din spate a lovit remorca tractorului.

În urma impactului, o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, toate fiind ocupante ale autoturismului.

Epureanu a precizat că poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii acestui accident.

Sursa: mediafax.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.