70 de tone de furaje distruse într-un incendiu de proporții

70 de tone de furaje distruse într-un incendiu de proporții

Pompierii botoşăneni au acţionat aproape cinci ore pentru stingerea şi înlăturarea efectelor unui incendiu care a cuprins, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, un depozit de furaje de pe raza satului Hulub, comuna Dângeni.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin înainte de ora 02.00. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani şi Gărzii de Intervenţie Truşeşti, cu trei autospeciale cu apă şi spumă, precum şi pompierii voluntari din Dângeni. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea depozitul de furaje.

Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă. Flăcările au distrus 70 de tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la aproximativ 23.000 de lei.

Cauza probabilă a incendiului o constituie acţiunea intenţionată.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Dan Șlincu: Șapte oferte pentru construirea noului pod peste Siret de la Vârfu Câmpului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.