33 de botoşăneni se pregătesc să participe la misiuni alături de echipajele ISU Botoșani, în cadrul proiectului „Salvator din pasiune” - FOTO

33 de botoşăneni se pregătesc să participe la misiuni alături de echipajele ISU Botoșani, în cadrul proiectului „Salvator din pasiune” - FOTO

Alți 33 de botoşăneni se pregătesc să participe la misiuni alături de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, în cadrul proiectului naţional “Salvator din pasiune”. Aceștia se alătură celor 20 de voluntari care participă deja la acțiunile de intervenție, împreună cu pompierii botoșăneni.

Derulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă începând cu luna mai a anului trecut, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

Astfel, în perioada 05 – 09 aprilie, la sediul I.S.U. Botoşani se desfăşură cursurile introductive privind structura, misiunile şi atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

În perioada 20 – 23 aprilie, voluntarii vor parcurge noţiunile de prim ajutor de bază susţinute, cu profesionalism, de către formatorii din cadrul inspectoratului în aşa fel încât, la finalul cursurilor să fie în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat pentru a fi angrenaţi în diverse acţiuni de intervenţie, ajutor umanitar şi popularizare a mesajului preventiv.

Cu vârste cuprinse între 17 şi 39 de ani, voluntarii botoşăneni provin din toate categoriile socio-profesionale (elevi, studenţi, ingineri, brutari, infirmieri, frizeri etc.), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii şi intervenţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Le dorim mult succes, îi susţinem şi suntem convinşi că efortul concertat, implicarea şi colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esenţiale în consolidarea gradului de rezilienţă la nivelul comunităţilor.

Stirea anterioara

Grătar întrerupt de jandarmi, petarde confiscate și scandalagii amendați

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.