18 deținuți de la Penitenciarul Botoșani vor urma cursuri de operator calculator

18 deținuți de la Penitenciarul Botoșani vor urma cursuri de operator calculator

Un număr de 18 deţinuţi de la Penitenciarul Botoşani vor urma cursuri de calificare de operator calculator. Cursurile sunt realizate în cadrul proiectului POSDRU ,,O societate în schimbare – Reintegrarea socială şi profesională a deţinuţilor’’, cofinanţat  din Fondul Social European prin  Programul Operational Sectorial pentru Dezvolatarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 ,,Promovarea incluziunii sociale’’ Domeniul major de intervenţie 6.2 ,,Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii’’ este implementat în parteneriat de către trei instituţii penitenciare situate în trei regiuni diferite de dezvoltare a României (Sud Est, Sud Muntenia şi Nord Est), respectiv Penitenciarul Galaţi, în calitate de beneficiar şi semnatar al contractului de finanţare şi Penitenciarele Giurgiu şi Botoşani, în calitate de parteneri.

Unul din obiectivele specifice ale proiectului constă în furnizarea de programe de instruire pentru obţinerea competentelor profesionale de către deţinuţi prin introducerea programelor moderne şi inovative de formare profesională.

În realizarea acestui obiectiv vor fi organizate programe integrate de formare profesională constând în cursuri de calificare/recalificare a persoanelor private de libertate şi certificarea acetora în următoarele meserii: Operator introducere, validare şi prelucrare date, tâmplar universal, bucătar, fochist, faianţar, montator placaje, lucrător în cultura plantelor (legumicultor)

La data de 2 aprilie 2012 va demara primul program de formare profesională prin cursul de calificare în meseria de „Operator introducere, validare şi prelucrare date”, pentru care au fost selecţionate un număr de 18 persoane private de libertate, aflate în custodia Penitenciarului Botoşani, care îndeplinesc condiţiile de participare stabilite în cadrul proiectului şi în conformitate cu reglementările legale în domeniul formării profesionale a adulţilor.

Cursul de calificare este de Nivel II şi se va derula pe parcursul a 720 de ore (240 ore de instruire teoretică şi 480 ore de instruire practică). Instruirea se va realiza de către furnizori de formare profesională autorizaţi.

Pentru organizarea acestor cursuri de calificare, în cadrul Penitenciarului Botoşani, a fost amenajat, din bugetul proiectului, un atelier de informatică dotat la standarde moderne cu mobilier, echipamente şi accesorii IT.

Celelalte cursuri de formare profesională ce se vor organiza în cadrul proiectului sunt preconizate a fi demarate în luna mai 2012, cu desfăşurare în mai multe serii, până în luna august 2013.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.