13 Noiembrie – Ziua informării preventive

13 Noiembrie – Ziua informării preventive

Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit că fiecare zi de marţi, 13, este declarată „Ziua Informării Preventive” şi reprezintă o oportunitate de diseminare a informaţiilor cu caracter preventiv.

Informarea preventivă este o activitate preventivă planificată, organizată şi desfăşurată în scopul gestionării riscurilor şi una dintre activităţile principale de exercitare a autorităţii de stat în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă.

Aceasta este coordonată la nivel naţional de Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, autoritatea naţională în domeniu.

Informarea preventivă constă în ansamblul de acţiuni şi măsuri prin care se asigură:

a) conştientizarea cetăţenilor privind riscurile la care s-ar putea expune la un anumit moment şi într-un anumit loc, precum şi măsurile de protecţie şi comportamentul pe care ar trebui să le adopte în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;

b) educarea cetăţenilor privind modul de alarmare şi informare permanentă a lor în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Informarea preventivă constituie una din funcţiile de sprijin pe care le îndeplinesc, la nivel naţional, ministerele şi celelalte organe centrale şi unele organizaţii neguvernamentale în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Ea se desfăşoară la nivel local de către autorităţile publice locale, voluntari din rândul instituţiilor de învăţământ, medicale, mass-media, specialiştilor în probleme de mediu, ape, păduri, industrie chimică sau organizaţii neguvernamentale în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

În ziua de 13 noiembrie 2012, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani va organiza un punct de informare preventivă în localitatea Lunca, unde cetăţenii se vor putea informa asupra riscurilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă la nivelul localităţii, măsurilor de prevenire a manifestării acestora şi modului de protecţie şi comportare în cazul în care situaţiile de urgenţă s-au produs.

Împreună cu reprezentanţii E-ON Moldova, parteneri în cadrul campaniei Naţionale „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”, vor prezenta la Şcoala Gimnazială Lunca o lecţie de informare preventivă menită a promova această campanie şi a populariza regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti în scopul reducerii numărului de victime copii în urma incendiilor. Activităţile se vor încheia cu prezentarea autospecialei şi tehnicii de intervenţie din dotarea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Lunca, a modului de lucru cu acestea şi cu un exerciţiu de intervenţie şi stingere a unui incendiu.

La Detaşamentele de Pompieri Botoşani şi Dorohoi va fi Ziua Porţilor Deschise unde persoanele interesate vor putea admira tehnica de intervenţie din dotarea subunităţilor de pompieri, vor putea afla care sunt situaţiile când se intervine cu aceasta, precum şi care sunt principalele riscuri care pot genera situaţii de urgenţă la nivelul Judeţului Botoşani, măsurile de prevenire a manifestării acestora şi modul de protecţie şi comportare în cazul în care situaţiile de urgenţă s-au produs. Vor fi distribuite pliante, afişe şi flyere.

Tot cu ocazia Zilei Informării Preventive, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a lansat concursul de fotografie & desen „Cea mai simpatică pisică neagră”, care poate fi accesat pe adresa http://www.facebook.com/informarepreventiva. Fotografiile şi desenele pot fi trimise pe adresa informarepreventivă@yahoo.com, iar cele care vor aduna cele mai multe aprecieri  (Like-uri) vor fi premiate cu sprijinul E-ON.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.