13 ianuarie, zi cu ghinion pentru trei familii

13 ianuarie, zi cu ghinion pentru trei familii

Luni, 13 ianuarie a.c., s-a dovedit a fi o zi cu ghinion pentru trei familii din satul Popeni, comuna Brăești, satul Libertatea, comuna Călărași și satul Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu, după ce gospodăriile acestora au fost afectate de incendii.

Cauzele care au generat evenimentele cu foc au fost scurtcircuit electric, jocul copiilor cu focul și coș de fum necurățat de funingine.

Pagubele în urma celor trei incendii au fost estimate la cca. 20.000 de lei.

Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 25 de pompieri militari și voluntari. Valoarea bunurilor salvate se ridică la cca. 350.000 de lei.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu din locuinţele botoşănenilor, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului, dar și verificarea periodică a cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

Totodată, îi sfătuiesc pe botoşăneni să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.