Vești bune pentru părinți. Unele grădinițe vor funcționa în vacanța de primăvară

Vești bune pentru părinți. Unele grădinițe vor funcționa în vacanța de primăvară

Ministerul Educaţiei vine cu vești bune pentru părinți. Sursa citată anunță că anumite grădinițe vor funcționa și în perioada vacanței de primăvară. Despre ce este vorba și ce criterii trebuie să îndeplinească acestea?

Vești bune pentru părinți chiar înainte de Paști. Ministerul Educației vine cu noi detalii legate de programul de funcționare al grădinițelor. Mai exact, potrivit unui comunicat de presă transmis de Minister, un “număr însemnat” de grădiniţe vor funcţiona şi pe perioada vacanţei de primăvară cu avizul direcţiilor de sănătate publică.

Totodată, sursa citată mai precizează că numărul grădinițelor va fi diferit de la o săptămână la lata și va varia în funcție de solicitările care se fac, dar șid e capacitatea resursei umane de care dispun acestea.

„Ministerul Educaţiei a creat cadrul legal pentru ca grădiniţele să poată organiza activităţi cu copiii şi în perioada vacanţei de primăvară. Astfel, un număr însemnat de grădiniţe din sistemul de educaţie vor funcţiona şi pe perioada vacanţei de primăvară, cu avizul direcţiilor de sănătate publică. Numărul acestora este diferit de la o săptămână la alta în funcţie de solicitări şi de capacitatea grădiniţelor de a asigura resursa umană”, afirmă Ministerul Educaţiei.

În ceea ce privește programul de funcționare, potrivit sursei citate,  în perioada 5-9 aprilie vor funcţiona la nivelul ţării 691 de grădiniţe, în perioada 12-16 aprilie – 1.154 de grădiniţe, 19-23 aprilie – 1.123. În același timp, în perioada 26-29 aprilie vor funcţiona 554.

Aproape 100 de grădinițe și creșe din Sibiu vor funcționa
De menționat este faptul că, la finalul săptămânii trecute, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu a anunţat ă în 96 de grădiniţe şi creşe din judeţ vor continua activităţile cu preşcolarii pe perioada vacanţei de primăvară.

„În conformitate cu Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3.558 din 29 martie 2021 pentru modificarea şi completarea OMEC nr. 3 125/2020 privind structura anului şcolar 2020-2021, în perioada 02.04. – 04.05.2021 preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu vor fi în vacanţă, cu excepţia celor din clasele a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a învăţământ seral şi cu frecvenţă redusă (aceştia vor desfăşura ore în sistem online în perioada 12.04 – 29.04.2021).La solicitarea părinţilor şi în conformitate cu art. 10 din Ordinul nr. 5 447 din 31.08.2020 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, consiliile de administraţie din 93 de unităţi de învăţământ preşcolar din judeţul Sibiu au solicitat organizarea activităţilor educative pe perioada celor patru săptămâni de vacanţă pentru a veni în sprijinul părinţilor integraţi pe piaţa muncii”, se precizează în comunicat.

În același timp, IŞJ Sibiu a solicitat şi a primit avizul de la DSP Sibiu pentru ca “4.351 de preşcolari şi 314 antepreşcolar să continue activităţile educative în grădiniţe şi creşe, pe perioada vacanţei de primăvară”.

Stirea anterioara

Decizie luată în Italia: S-a scurtat carantina la cinci zile pentru vizitatorii din 30 de ţări, inclusiv din România

Stirea Urmatoare

119 pachete de țigări de proveniență extracomunitară confiscate de jandarmii botoșăneni

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.