Trei eleve care au dansat pe bănci în incinta unei şcoli, au fost trimise să muncească la un centru pentru copii ai străzii

Trei eleve care au dansat pe bănci în incinta unei şcoli, au fost trimise să muncească la un centru pentru copii ai străzii

Trei eleve de la un liceu care au dansat pe băncile dintr-o sală de curs au fost sancţionate de conducerea şcolii cu câte zece ore de muncă în folosul comunităţii la un centru de zi şi noapte pentru copiii străzii, conform MEDIAFAX.

Conducerea Liceului Teoretic „Emil Racoviţă" din Vaslui a decis, cu aprobarea Consiliului Profesoral, sancţionarea a trei eleve, două de clasa a XI-a şi una de clasa a IX-a, cu câte zece ore de activităţi în folosul comunităţii, după ce au fost filmate şi postate pe internet dansând pe băncile dintr-o sală de clasă.

Cele trei adolescente vor trebui să meargă timp de cinci zile, în afara orelor de curs, la Centrul de zi şi noapte pentru copiii străzii Vaslui, unde vor susţine programe artistice pentru micuţii cazaţi acolo.

„Am considerat că această sancţiune le va îndrepta spiritul civic şi o să conştientizeze că ceea ce au făcut nu este bine. Ceea ce ne-a deranjat cel mai mult a fost faptul că au dansat pe bănci. Acum vor trebui să desfăşoare activităţi culturale şi distractive cu copiii din centru, mai precis cam ceea ce au făcut la şcoală, însă fără a folosi băncile", a declarat directorul Liceului "Emil Racoviţă" Vaslui, Daniel Hulubei.

Cele trei eleve au fost surprinse într-un filmuleţ înregistrat cu telefonul mobil de un coleg în timp ce dansau pe băncile din sala de curs, adolescentele pregătindu-se pentru balul anual al bobocilor.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.