Sucevean în vârstă de 15 ani, admis la facultate în Viena

Sucevean în vârstă de 15 ani, admis la facultate în Viena

Suceveanul Claudiu Lazăr nici nu îşi terminase studiile gimnaziale când a aflat că este admis la Academia de Arte Frumoase din Viena.

Universitatea austriacă l-a contactat pe Lazăr cu o lună înainte ca băiatul să termine clasa a VIII-a, în urma rezultatelor extrem de bune obţinute la teste de român. Elevul sucevean a fost chemat pentru a susţine teste după ce a fost remarcat la un concurs internaţional de artă modernă pentru tineret, arată un articol publicat de Monitorul de Suceava.

Claudiu, elev la Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu", a fost declarat admis la secţia de Pictură de şevalet, coordonată de profesorul Robert Hammer. În urma concursului, elevul român a obţinut şi o bursă care îi asigură cheltuielile pentru masă şi cazare în căminul din campusul academiei vieneze.

Românul a început studiile la Academia de Arte Frumoase la 1 octombrie 2012, materiile fiindu-i predate în limba engleză. Are 11 colegi de an, dar el este cel mai tânăr dintre ei. Tânărul are cursuri de istoria artei, concepţie despre artă, minimalism şi anatomie, iar restul orelor de studiu le petrece în atelierul de pictură.

Mai mult, Claudiu, pasionat de pictura abstractă, are deja un contract cu prestigioasa galerie de artă modernă contemporană "Hilger", prin care a vândut deja câteva dintre lucrările sale. În 2013, adolescentul va expune 40 de lucrări la Muzeul de Artă Modernă din Viena (32 de tablorui în ulei şi opt sculpturi).

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

O săptămână de legendă.... la Teatrul Vasilache

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.