Simularea probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat

Simularea probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat

La nivelul județului Botoșani aproximativ 3245 de elevi de clasa a XII-a/ a XIII-a vor susține, săptămâna viitoare, simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat. 

Probele scrise se vor desfășura în zilele de luni, 28.03.2022 – proba scrisă la limba și literatura română, marți – 29.03.2022 – proba scrisă obligatorie a profilului (matematică/istorie) și miercuri, 30.03.2022 – proba la alegere. Proba scrisă începe la ora 9.00 iar accesul candidaților în săli va fi permis până la ora 8.30. 

Lucrările elevilor vor fi evaluate de către doi profesori evaluatori din unitatea de învățământ. Notele obținute nu se trec în catalog. Prin excepție,  la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/ tutorelui,  notele obținute la simulare pot fi trecute în catalog.

Rezultatele vor fi comunicate elevilor în data de 14 aprilie 2022 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții  individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, la nivelul Consiliului profesoral, în vederea adoptării  unui plan de măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare.

Fiecare unitate de învățământ va elabora un raport pe care îl va transmite, împreună cu planul  de măsuri,   Comisiei  Județene  pentru  organizarea și  desfășurarea  simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea rezultatelor.

Mult succes tuturor elevilor!

Stirea anterioara

Metoda japoneză de micșorare a taliei

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.