Rezultat istoric pentru Liceul cu Program Sportiv Botoșani: campioni naționali la ONSȘ FOTBAL – CUPA ING!
Liceul cu Program Sportiv Botoșani a scris istorie în fotbalul școlar românesc, câștigând locul I pe țară în cadrul competiției ONSȘ FOTBAL – CUPA ING, organizată de Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul ING Bank.
După ce a obținut locul I la fazele județeană și zonală, confirmând valoarea echipei, LPS Botoșani U18a reprezentat cu onoare regiunea Moldovei la Turneul Final desfășurat în perioada 12–14 mai 2025, la Bacău. Aici, cele mai bune8 echipe din România s-au întrecut pentru titlul suprem.
Elevii botoșăneni au reușit o performanță de excepție, cucerind trofeul de campioni naționali – o premieră absolută în istoria liceului, dar și un reper pentru sportul juvenil botoșănean.
Băieții care au transformat acest vis în realitate sunt: Jijie Valentin, Ciobanu Alin, Bighiu Răzvan, Ciuștea Alexandru, Hâji Gabriel, Ștefan Denis, Zub-Ursu Darius, Ciobîcă Petrică, Șuchianu Alexandru, Chihaia Ionuț, Vasilachi Alexandru, Rotariu Sebastian, coordonați cu dăruire și profesionalism de profesorii Cătălin Chirilă și Cristian Frumuz.
Pe lângă acest trofeu, s-au acordat și distincții individuale, Denis Ștefan fiind desemnat MVP-ul finalei, în timp ce Alin Ciobanu a fost declarat cel mai bun portar al turneului.
Această reușită confirmă valoarea programului sportiv derulat în cadrul LPS Botoșani, perseverența elevilor și angajamentul cadrelor didactice în formarea performanței la cel mai înalt nivel.
„Această performanță reprezintă un moment de referință în istoria Liceului cu Program Sportiv Botoșani. Să devii campion național într-o competiție oficială de fotbal organizată de FRF și MEC nu este doar o victorie sportivă – este o confirmare a muncii susținute, a pasiunii și a valorii colective pe care o construim zi de zi în școala noastră. Felicit elevii pentru determinare, respect și spirit de echipă – adevărate lecții de caracter. Îi felicit pe profesorii Cătălin Chirilă și Cristian Frumuz pentru profesionalismul și răbdarea cu care i-au condus. Mulțumesc și întregii comunități LPS pentru sprijinul constant. Această medalie de aur aparține tuturor.” Gabriel Hârtie, director Liceul cu Program Sportiv Botoșani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.